Incep cu...inceputul:)

Pana acum,viata mea a fost ca un montagne russse emotional.Ca sa fiu sincera,niciodata nu m-am placut foarte tare.De fapt, erau momente cand detestam faptul ca sunt eu.Gaseam mii de motive care imi alimentau suferinta:sunt prea grasa,nu am bani,nu ma iubeste nimeni,nu ma intelege nimeni cu adevarat,etc.In principiu,imi plangeam singura de mila,gandul care imi controla viata fiind:"vai,saracuta de mine,ce nefericita sunt!"Ma simteam incompleta,insuficient de buna..mai mult imi gandeam viata decat mi-o traiam,faceam alegeri in functie de asteptarile celorlalti,gandindu-ma ca daca le fac tuturor pe plac,in felul acesta voi primi mai multa iubire.Ce chestie,eu nu ma iubeam deloc,insa in schimb asteptam iubire din partea altora!Acum ceva timp,am trecut printr-o schimbare radicala.Am suferit,si am inceput sa ma caut,iar atunci cand iti doresti ceva cu adevarat,ti se deschid usi infinite:)Apoi,intr-o zi,cand urmaream la televizor o emisiune de evolutie spirituala,prezentatorul a spus ceva ce nu voi uita niciodata: "tot ceea ce voi numiti defectele voastre,tot ceea ce nu va place la voi insiva,sunt cele mai mari calitati pe care le aveti!"In clipa urmatoare mi-am zis:"Da sigur,cum sa nu!"Insa in acelasi timp,undeva in interiorul meu,am simtit ca acea afirmatie era suta la suta adevarata.Numai ca nu stiam nimic,eram complet in ceata.Cred ca asta este si primul pas cand te hotarasti sa parcurgi acest drum-sa admiti ca habar nu ai nimic:))mai greu e cand ai impresia ca esti atotstiutor,cand ai anumite idei fixe care nu iti permit sa vezi dincolo de aparente-ceea ce nu este rau,fiecare face ce doreste cu propria viata:)

Personal,vreau sa imi amintesc cine sunt,dincolo de corp si minte.Vreau sa imi vad viata dincolo de povestile pe care mi le-am spus despre mine,dincolo de drame,suferinta si limitari.Pentru mine,in momentul de fata,a devenit mai important cum traiesc si ce vieti ating prin ceea ce fac.Citand o persoana pe care o admir,vreau sa imi traiesc viata,nu doar sa supravietuiesc:)In spatele oamenilor care pasesc pe traseul regasirii de sine se gaseste,de cele mai multe ori,suferinta,cum a fost in cazul meu-motivul care a generat acea suferinta nici macar nu este relevant-din proprie experienta,nu exista problema mai mare sau mai mica.Nici macar problemele in sine nu exista-ele sunt doar oportunitati,insa atata timp cat noi le percepem in acest mod,ele ne vor consuma energia,si ne vor rapi pacea si linistea interioara.Mi-a luat mult timp sa inteleg asta,si sa nu mai judec oamenii dupa aparente.Din exterior este usor sa iti dai cu parerea,dar nu stii niciodata cum ai reactiona daca ai fi suta la suta in pielea celuilalt,daca ai trai exact aceleasi experiente ca si el:)Alteori, suferinta se ascunde in spatele unei neimpliniri care este prezenta chiar si acolo unde,aparent,exista totul.

Intr-adevar,unii urmeaza cursuri spirituale doar pentru ca asa este la moda.Ca sa fiu sincera,am trecut si eu prin faza asta-era ca si cand as fi gasit un mijloc prin care sa le fiu superioara celorlalti.Pana cand am inteles ca nu e totul sa intelegi cum stau lucrurile,sa citesti  rafturi intregi de carti,sa urmezi n cursuri,etc.Cheia sta in a practica,nu in a aduna si mai multe informatii.Facand pasi mici dar siguri pe acest drum,mi-am dat seama ca nu trebuie nici sa urmezi cursuri de spiritualitate,nici sa citesti multe carti!Intr-adevar te ajuta,insa un om cu adevarat spiritual nu se lauda cu asta,nu doreste sa schimbe pe nimeni,nu doreste sa convinga,accepta ca fiecare are propria sa cale,este liber de judecatile si de fricile care ne paralizeaza ogranismul!Am observat ca totul este mai usor atunci cand imi vad de calea mea,fara sa imi bag nasul in universul altuia.Bineinteles ca realizez ca sunt la inceput de drum,insa sunt plina de entuziasm,pentru ca incep sa ma cunosc,pentru ca am alaturi oameni extraordinari,pe care nu mi-as fi inchipuit ca ii voi cunoaste vreodata,pentru ca,dincolo de aparente,viata chiar este frumoasa!:)